Arhive autor

Jeni Ion

Sunt o persoana cu deficienta de auz, din pacate. Nu m-am nascut asa, ci am ajuns in acest stadiu dintr-o eroare medicala. Cu toate ca mi-a fost extrem de greu, am invatat sa trec peste si sa vad partea frumoasa a vietii. Mai multe despre mine aici

O atmosferă cu totul specială!

Și uite-așa a trecut vara. Au trecut acele luni călduroase, cu multă veselie și împliniri, după cum am observat pe rețelele de socializare. Mulți au mers în vacanță la mare, la munte sau într-o aventură de mii de kilometri. Alții și-au unit iubirea prin taina căsătoriei. Eu am […]

Sunt în zodia Gemeni

Sunt în zodia Gemeni. Și, da, mă bucur că m-am născut sub semnul acestei zodii altfel nu aș fi avut ambiție să risc și să lupt în viață. Deși nu cred în horoscopul zilei decât în caracteristicile fiecărei zodii, câteodată nu prea le iau în serios, dar alții […]

Nepotul și mătușa surdă

Azi dimineață la ora 6:30 ajung la nepotul meu acasă ca apoi să îl duc la școala de vară. Pregătiți deja, ieșim din casă, închid ușa, după care, ne îndreptăm spre stația de autobuz. În timp ce mergeam, un tip a trecut pe lângă noi și mă întreba […]

Style Shoes

În ziua aceea, când am intrat în magazinul Stradivarius doar din curiozitate și în momentul în care am vazut sandalele albe superbe cu talpă platformă, mi-au plăcut foarte mult încât mi-am dorit sa le am, neapărat!!! În timp ce le admiram, îmi tot veneau idei de outfit-uri cu […]

My Birthday Party

Anul acesta, de ziua mea de naștere pe 27 mai, aveam în gând să fac o mică petrecere la țară doar cu familia. Până în ultima clipă, iubitul meu mă întreba cum rămâne cu petrecerea așa cum mi-am propus acum câteva luni deoarece, a observat că nu mă […]

Ținuta de banchet

În perioada anului 2002, eram în apropierea examenului de capacitate care pe atunci se susținea la finalul clasei a 8-a. Înainte de examen, noi ne pregăteam de evenimentul special pentru absolvirea celor 8 ani de studiu din școala generală după care urma să ne îndreptăm spre liceu. Festivitatea […]

Nostalgia copilăriei la ţară

De fiecare dată, în zilele de Paşte, mereu îmi aduc aminte cu mult dor de acele momente din copilărie pe care le-am petrecut în fiecare an de Paşte, la ţară alături de ai mei: bunicii din partea tatei, matuşa mea şi unchiul meu (fratele tatei), verișoara mea, sora […]

Primăvară… te lași greu…

La începutul lunii martie, radiam de bucurie că, în sfârșit, soarele își făcuse, voios, apariția, lăsând în urmă luni întregi mult prea gri. Vremea de primăvară începuse să se simtă mai răcoroasă, adică atunci când nu este nici prea frig, nici prea cald, este cel mai frumos anotimp […]