Lifestyle

Cum a fost 2018 pentru mine

Vacanță de iarnă înseamnă să te bucuri de atmosfera de sărbători. La mine nu este așa. Am răcit și tușesc de o săptămână. După mult timp în care nu am răcit, am crezut că doar cu un pahar de apă rece, nu o să pățesc nimic, dar m-am înșelat. Și acum regret acest lucru.

Deja mă dor plămânii, mușchii spatelui și mai ales, în zona pieptului atunci când tușesc. Am încercat să mă tratez singură cu ceai de ghimbir și miere, sirop de tuse, dar se pare că mă vindec greu.

Mă trezesc dimineața devreme, tușind groaznic, și nu mai pot să adorm la loc. Stau în pat și privesc în gol spre fereastră, cu gândurile care încep să îmi treacă prin minte. Și cumva mă ia prin surprindere cum a trecut anul acesta, care a fost un an plin de surprize.

Astă vară, m-am confruntat cu o problemă de sănătate serioasă, care a apărut cu totul pe neașteptate. Mă durea îngrozitor gâtul (ceafă). Timp de câteva săptămâni, nu puteam să stau pe scaun, nu puteam să dorm și nici nu puteam să îmi ridic capul. După această luptă, am mers la clinica Medicover, la acel medic de reabilitare medicală care m-a diagnosticat cu Spondiloza Cervicală (artrita gâtului), prescrindu-mi 10 ședințe de fizioterapie și 8 ședințe de kinetoterapie. Am urmat cu strictețe aceste ședințe, timp de două luni, care, în sfârșit, durerea s-a atenuat. A fost un chin. Oarecum, pentru a împiedica acestor dureri să revină, la recomandarea medicului, sunt nevoită să fac exerciții toată viața, mai ales, dacă stau 8 ore întregi pe zi, așezată la birou.

Așadar, realizez că în această viață, este foarte important să ținem cont în ceea ce privește menținerea sănătății noastre, pentru că pe mine chiar m-a speriat. A durat mai mult decăt mă așteptam, crezând că nu o să mă însănătoșesc.

Petrecerea surpriză de ziua mea de naștere, organizată de iubitul meu, a fost cel mai frumos cadou oferit de el. A însemnat enorm pentru mine, pentru că nu mă așteptam că mi se va întâmpla vreodată. Totul a fost minunat.

Una dintre cele mai frumoase perioade ale verii 2018 este că sora mea a adus pe lume primul ei copil, un băiețel frumușel și sănătos. Iar eu am devenit mătușă pentru a doua oară și acum sunt mândră că am doi nepoți pe care îi iubesc foarte mult.

Prima petrecere din viața unui bebeluș a fost botezul. Cu toții am avut parte de emoție în acea zi, am avut parte de zâmbete și râsete de bucurie. Și toată seara s-a cântat, s-a dansat, ne-am distrat! Totul a fost frumos

Cel mai neplăcut moment din această lună decembrie a fost când am aflat că cățelușa mea a decedat. Evident, eram pregătită în orice clipă, că ea nu va mai fi, pentru că avea 15 ani și jumătate, și era bolnavă de mult timp, dar nu mă așteptam că va lăsa în urma ei un mare gol. Am iubit-o, a fost sufletul nostru. Și cu fiecare zi care trece, îmi este foarte dor de ea… Sper, totuși, că acolo unde e, este fericită și că aleargă mult, așa cum îi place.

Planurile pentru această perioada sărbătorilor de iarnă, nu mi le-am făcut. Am decis să rămânem acasă de Crăciun și de Revelion. Pentru că anul acesta a fost un an atât de obositor pentru mine. A fost o perioadă lungă și grea. Nici măcar nu mi-am dus toate planurile bifate de pe lista dorințelor mele pentru anul 2018, care între timp, au intervenit niște lucruri noi peste ele.

Au fost multe momente în toate cele 365 de zile din acest an, însă nu o să le lungesc, fiindcă nu vreau să vă plictisesc.

De altfel, pentru anul care vine, nu vreau să promit nimic. Voi face tot ce ține de mine pentru a obține lucrul dorit și să las ca restul să vină de la sine. În mare parte, tot ce îmi doresc, în primul rând, este să fim noi sănătoși și liniștiți.

Măcar să avem Un An Nou 2019, așa cum ni-l dorim!

Curaj și toate cele bune!

(UPDATE) – Ei bine, s-a schimbat planul pentru Revelion. Am ieșit să petrecem noaptea dintre ani, acasă la cei doi prieteni ai noștri. 😊

Categorii:Lifestyle

Etichetat ca:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.