Lifestyle

Cum arată o zi din viața mea?

5:10 – ora la care sună ceasul de luni până vineri, de când am luat hotărârea acum un an, să îl duc pe nepotul meu la școală din anumite motive întemeiate.

Mă spăl pe dinți și mă îmbrac cu hainele pe care le-am aranjat cu o seară înainte. La ora 5:45, sunt gata de plecare.

Ies din bloc, înfofolită cât de bine pot, ca să nu simt frigul. În perioada rece, diminețile sunt cele mai grele.

Merg repede pe jos în jur de 15 minute până la stația de autobuz, să prind autobuzul la timp, astfel încât să nu fiu nevoită să stau în frig, câte 5-10 minute după el. Oricum, nu ajung mereu la timp.

După 50 de minute cu autobuzul, cobor și mă îndrept spre casa mamei, la nepotul meu. Ajunsă la ei, rasuflu ușurată că am scăpat de frig. Mama deja plecase la muncă înainte să ajung.

Aprind lumina. O văd imediat pe cățelușa bolnavă care zace pe jos si doarme (are 15 ani si junatate). Ii privesc trupul slăbit si cu sufletul strâns, o mângâi cu blândețe… Apoi, mă duc în camera lui nepotul meu, si ma uit la el cum doarme el pe o parte cu genunchii usor îndoiți spre burtica si cu brațele încrucișate. E atât de dulce când doarme, un gingaș .

E ora 7:00 și trebuie să îl îmbrac cu hainele pregătite de mama mea. Îl sărut pe obraz ca să-l trezesc și în timp ce îl imbrac, îmi spune că este supărat pe mine că i-am stricat visul când îi era mai drag. Se abține să nu își deschidă ochii. Verific ceasul și îl mai las să doarmă încă 5 minute ca să-i pregătesc gustarea pentru școală. Câteodată, când am timp, îi mai verific lecțiile să văd ce a mai făcut.

Apoi, îl trezesc din nou. Morocănos, nevoit să se ridice din pat, își freacă ochii și apoi, când este relaxat, îmi arată ceva (LEGO creat, jocul nou pe tabletă, pictura desenată) pe care și le face de fiecare dată, cu o zi înainte. Uneori, dacă are chef, îmi mai povestește, cu greu, somnoros, cum a fost la școală.

Într-un final, ora 7:40 – putem pleca. Pe drum spre stația de tramvai, văd ca se apropie tramvaiul 32. Suntem nevoiți să alergăm, ca să nu întârziem la școală.

Am prins tramvaiul. Nepotul meu se plânge de aglomerație, pentru că nu suportă să se strecoare printre călători, si nici eu. Abia putem să ne mai mișcăm… După două stații, coborâm.

Mă uit la ceas după care îi spun nepoțelului meu că avem la dispoziție câteva minute înainte să sune clopoțelul. Ne grăbim…

Ajunși la școală și înainte să intre în clasă, îmi spune că mă iubește și eu îi răspund la fel, ne sărutăm pe obraz după care fuge în clasă.

Mai întârziem câteodată, din cauza tramvaiului care pare să nu mai vină, circulând prea încet din cauza vremii sau din alte motive. Dar, în general, ajungem la timp la școală.

Ușurată că l-am dus la școală cu bine, acum pot să merg liniștită până la serviciu. Mă întorc la stație de unde am coborât, iar tramvaiul sosește deja. Ușile se deschid. Văd că este din nou aglomerat iar eu nici măcar nu prea mai am chef de efort. Încerc să caut un loc, cumva, să urc și abia reușesc, cu greu, să nu stau între uși. La fiecare stație când mai coboară câțiva călători, se mai eliberează puțin. După vreo 30 minute, ajung la Unirii, respirând, în sfârșit, aerul.

În drum spre metrou, m-am oprit, ca de obicei la o patiserie, LUCA. Fac niște bunătăți calde de dimineață. Îmi place să mănânc covrigelul ăla cu ciocolată. Am luat unul și îl voi mânca la serviciu (uneori și pe drum când îmi este foame).

Ora 8:30 – în metroul Unirii 1. Ca de fiecare dată, găsesc coada imensă în pasajul care face legătura între cele două magistrale. Durează minute bune să traversez și să ajung pe peronul de metrou de la Unirii 2. Este foarte enervant.

08:40 – sosește metroul, plin de călători. În fiecare zi, așa mi se întâmplă. Mă înghesuiesc printre ei, pentru că nu mai am timp să aștept altul. După câteva stații până la Aviatorilor, respir ușurată că m-am eliberat din acel haos din care nu știu când mai scap.

După ce am urcat scările spre gura de ieșire, mă opresc la jumătatea drumului, la un chioșc, să îmi iau un pahar de cafea cu lapte care are un gust delicios și îmi place foarte mult. Apoi, ies la suprafață, ținând în mână paharul, atât de cald, și e atât de bine.

La 8:50 ajung la sediu, pornesc laptopul și îmi dau jos geaca, fularul și căciulă. Stau pe scaun, să îmi relaxez corpul și să mă liniștesc câteva minute. Apoi, verific email-urile și aleg ce e foarte important de făcut, cât să beau cafeaua caldă și să mănânc covrigelul.

E ora 13:00 și îmi este foame. Mă duc la MEGA IMAGE, să-mi cumpăr de mâncare pentru prânz (cateodată, și la KFC – tot ce este cu carne condimentată, dar nepicantă, îmi place mult). Uneori, când am foarte mult de făcut, nu simt foamea, rămânând nemâncată toată ziua. Ciudat, dar chiar nu realizez că nu îmi este foame.

Deja se face 17:30 și închei programul de lucru. De-abia aștept să merg acasă. Ajunsă în metrou, înghesuită din nou, și mai am 9 stații de mers. Ghinion!

Ora 18:30 – după aproximativ 15 minute de mers pe jos de la metrou până la scara blocului. Obosită, merg fără chef spre lift și apăs butonul.

Prietenul meu a ajuns deja devreme pe la 17 și ceva. Și mă aștepta, să cumpărăm ceva de mâncare pentru că nu mai avem. Știe că, uneori, eu am pretenții la mâncare și de aceea, preferă să mergem împreună. Am ieșit la Auchan cu mașina lui 😊. Am luat tot ce am avut nevoie pentru cina rapidă, ca să am timp să mă culc devreme. După aproximativ 30 minute de cumpărături, ne întoarcem acasă. Ne-am schimbat iute, după care ne-am preparat cina pentru că nouă ne este foame. Între timp, când mâncarea este pe foc, bag rufele în mașină de spălat pentru o oră și 45 minute.

Am terminat de mâncat, în sfârșit. Stomacul meu nu prea este bine, căci am mâncat cam repede. Nu mai spăl vasele, poate mai târziu, poate mâine. Tot ce îmi doresc este să mă întind în pat, pentru că mă simt obosită, mă doare spatele. Întinsă deja în pat, mă uit pe facebook și pe instagram, mai arunc ochii spre TV, vorbesc cu mama mea pe sms să aflu ce face ea și nepotul meu cel mare, vorbesc și cu sora mea pe whatsapp.

Apoi, îmi limpezesc gândurile. În pătuţ e prea bine, e căldurică şi nu mă bate gândul să mă ridic. Simt că pleoapele mele încep să cadă greu, simt că în orice clipă, voi ațipi, dar nu vreau să dorm pentru că trebuie să întind rufele pe suport, să fac dușul. Și să-mi pregătesc hainele pentru a doua zi.

Ora 23 – m-am băgat la culcare, dar nu reușesc să adorm. Sunt epuizată, trebuie neapărat să mă culc, știind că mai am câteva ore până se face dimineață. Încerc să mă mut pe stânga, pe dreapta sau pe spate până reușesc să adorm.

În weekend, dorm cât am nevoie, iar dacă am planuri pregătite, mă trezesc devreme.

Cam acestea sunt zilele mele. E drept, uneori obosesc, dar cum eu cred în mine, în ceea ce fac, îmi revin repede.

Totodată, sper că curând, voi putea face aceste schimbări în viața mea și să am mai mult timp liber pentru lucruri pe care îmi doresc să le fac🤞.

Reclame

Categorii:Lifestyle

Etichetat ca:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.