Style Shoes

În ziua aceea, când am intrat în magazinul Stradivarius doar din curiozitate și în momentul în care am vazut sandalele albe superbe cu talpă platformă, mi-au plăcut foarte mult încât mi-am dorit sa le am, neapărat!!!

În timp ce le admiram, îmi tot veneau idei de outfit-uri cu niște piese vestimentare pe care le aveam acasă în garderoba. Așa că, nu am mai stat pe gânduri și le-am cumpărat. Cert este că nu am mai mers de mult timp cu acest gen de încălțăminte încât începusem să am oarecare regrete că le-am cumparat.

Dar nu le-am returnat. Am ales să aștept o ocazie potrivită ca să mă încalț cu acele sandale noi. Să merg cu ele la seriviciu, nu prea vroiam pentru că nu m-aș fi simtit deloc în largul meu, fiindcă sunt obișnuită să mă încalț doar cu încălțăminte sport sau balerini, din comoditate.

Revin la sandale. Ziua sosise, în sfârșit. Pentru o plimbare în mall cu mama și cu nepotul meu de Ziua Copiilor, am ales să port o ținută simplă, stil casual, combinația potrivită pentru aceste sandale. Din momentul în care am ieșit din apartament, apoi mergând 15 minute cu ele pe jos, pentru prima oară, jur că nu mai știam cum să merg. Aveam o senzație foarte ciudată, o nesiguranța că mă voi impiedica în orice clipă, tot felul de scene inutile îmi treceau în cap. Ultima dată când am purtat așa ceva, eram în clasa a VIII-a, în anul 2002 dar nici atunci nu mergeam cum trebuie.

Când am ajuns la mama acasă, m-a vazut nepotul meu cu ele și îmi zicea că par mai înaltă (mai ales că am înălțimea de 1,63 cm). Îmi venea să îl mănânc la câte vorbe geniale mai scoate el!

Din fericire, după multe ore de plimbat pe jos prin mall, m-am obișnuit cu ele. Și în timp, m-am simțit super bine, mi-am schimbat părerea, sunt atât de comode. Sunt absolut incredibile.

Așadar, au mai urmat și alte dăți în care le-am purtat cu drag, le puteți vedea în imaginile de mai jos.

Bluza: NISSA
Pantaloni: BERSHKA

Pantaloni: H&M

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.