Cândva mă bucuram de fiecare weekend ce venea, acum însă nu mai simt la fel

Cu 10 ani în urmă, eu studentă la specializarea tehnică dentară, visam să lucrez într-un birou, cu calculatorul și cu o cafea pe masă. Visam să mă îmbrac elegant ca în filmele la care mă uitam deseori. Având ambiția să-mi duc aceste vise la împlinire, iată că dorința mi-a fost îndeplinită.

În prima zi, m-am îmbrăcat frumos din garderoba ce o aveam astfel să pot păstra o notă serioasă chiar dacă nu am avut o ținută potrivită pentru birou. Ajunsă acolo, văzând câteva persoane care lucrau, mi se părea că toți se uitau la mine, studiindu-mă. Observand acest aspect, am simțit că am o greutate pe suflet. Mi-a fost teamă pentru ce va urma și mai ales, că nu aveam exeperiență suficientă pentru a lucra în astfel de job în domeniul marketing. Abia așteptam să plec și să nu mai revin a doua zi. Interesant este că după ce am plecat, mi-am uitat geanta, așa că, a trebuit să mă întorc a doua zi. Mi-am dat seama că probabil mi-a fost dat un semn. De atunci, am rămas și am continuat să lucrez, învățând în același timp, de la o colegă care avea multă răbdare, anumite lucruri pe care nu le știam absolut deloc. Totul era nou. Între timp, am prins curaj și am învățat multe. Am încercat să lupt, să-mi asum riscuri și să le pun în practică. Nu mi-a fost ușor, recunosc, dar nu am vrut ca greutățile prin care am trecut să mă distrugă, din contră, m-au întărit.

Jobul actual, mi-a oferit șansa unei cariere la care visam și m-am bucurat, dedicându-mi viața doar pentru el, 7 ani de zile. Odată cu trecerea timpului, am realizat că nu am prețuit suficient viața și pentru mine. Am simțit acest lucru în momentul în care nepotul meu era la frageda vârstă de 4 ani și a fost nevoit să rămână singur acasă. Deși mi-a fost rușine, am fost nevoită să cer voie să îl iau cu mine la birou. Desigur, am avut norocul să mi se acorde ajutorul de care aveam mare nevoie. În aceeași situație au fost și mama și sora mea. Și au mai fost și alte momente mult mai grele. Acum, el are 8 ani, e băiat mare și urmează să treacă clasa a II-a. După orele de școală, mama mea are grijă de el. Evident, că la început nu ne-a fost ușor, însă știu doar că Dumnezeu a avut grijă de noi.

Tocmai, după aceste situații, m-am gândit cum ar fi dacă aș avea timp pentru toate fără să îmi afecteze locul de muncă. Apoi, am început să mă gândesc tot mai mult, la viața mea, la starea mea sufletească. De exemplu, au fost momente când nu mă simțeam bine, cerând câteva zile libere, dar nu mai mult de o săptămână întreagă chiar dacă, evident, mi-aș fi dorit mai mult. Pentru că am ales să nu îmi consum tot concediul de odihnă și să îl păstrez pentru orice eventualitate. Într-adevăr, nu este deloc ușor, însă nu pot face nimic.

Cândva mă bucuram de fiecare weekend ce venea, acum însă nu mai simt la fel. Căci s-au adunat multe lucruri în viața mea încât aș fi vrut să mă ocup de ele, în primul rând. Weekend-ul nu îmi este de ajuns. 2 zile parcă zboară brusc. Și m-am săturat să aștept să treacă 40 de ore pe săptămână până la weekend pentru a-mi indeplini planurile stabilite. Din păcate, de cele mai multe ori, se întamplă să nu le îndeplinesc, din cauza oboselii. Și de asemenea, un an care are 365 zile, aș fi putut să mă bucur de ele, în fiecare zi a vieții mele, făcând ceea ce îmi place.

Mai mult ca oricând, simt că am ajuns la limită să nu mai rezist nici măcar să stau la birou 8 ore pe zi în același loc, timp de 5 zile, încât parcă nu se mai termină cele 40 de ore pe săptămâna. În altă ordine de idei, acele 5 zile aș fi mers în mai multe locuri, să cunosc alți oameni de la care să învăț, să cresc profesional și să mă împlic în proiecte interesante. Și mai ales, să fiu prezentă zi de zi în viața celor pe care îi iubesc cel mai mult și să îi ajut oricând pot fără să am o povară pe umeri „să nu întârzii la muncă”, „nu pot să lipsesc de la muncă” și altele. Nu spun că nu îmi place locul de muncă, era visul meu de la bun început și încă este, dar simt nevoia de schimbări, nevoia de a fi liberă fără obligații. SĂ AM AGENDA MEA PERSONALĂ, PROGRAMUL MEU, TIMPUL MEU! Îmi place foarte mult să muncesc, dar în RITMUL MEU! ȘI MAI ALES, SĂ FIU CINE SUNT!

Mi-ar plăcea să mă trezesc liniștită, cu zâmbetul pe buze, fără să mă alarmez că întârzii la birou. Mi-ar plăcea să ies la o cafea într-o dimineață târzie și eventual, să scriu articolele în funcție de ceea ce simt în momentul respectiv atunci când îmi găsesc inspirația. Mi-ar plăcea să merg acasă oricând, dacă nu mai am altceva de făcut. Îmi doresc să-mi trăiesc viața ca și cum fiecare moment ar putea fi ultimul, nu să supraviețuiesc în celelalte zile doar pentru a plăti facturile. Sunt un OM și este foarte important să dovedesc acest lucru. Până la urmă, știu că nimeni nu mă oprește dacă aș vrea să-mi urmez visurile. Astăzi însă nu mă grăbesc căci, momentan, lucrez la ele pe parcurs încât să-mi asum responsabilitatea, câtă muncă trebuie să depun şi de cât de multă implicare este nevoie.

Totodată, așa cum toată lumea știe, NICIODATĂ NU ESTE PREA TÂRZIU! Sper că într-o zi voi avea parte de aceste dorințe, să pot construi o viață după pofta sufletului meu. Iar dacă și voi aveți aceleași visuri ca și mine, nu le abandonați… TRĂIȚI-VĂ VIAȚA DIN PLIN!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.