Nostalgia copilăriei la ţară

De fiecare dată, în zilele de Paşte, mereu îmi aduc aminte cu mult dor de acele momente din copilărie pe care le-am petrecut în fiecare an de Paşte, la ţară alături de ai mei: bunicii din partea tatei, matuşa mea şi unchiul meu (fratele tatei), verișoara mea, sora mea şi fratele meu.

În timp ce făceam curat în apartament înainte de Paște, îmi aminteam că în săptămâna mare, bunica noastră ne punea să facem curăţenie generală şi nu ne plăcea deloc ştiind cât de multă treabă era – casa, curtea, vopsit copacii cu var, şi la locul de odihnă unde „dormeau” străbunicii noştri (bunicii tatei). Dar, înţelegeam că bunica noastră avea nevoie de ajutorul nostru căci eram mici şi puternici, însă cu siguranţă ne şi învăţa să fim hărnicuţi…

Ţin minte şi acum, că în ziua de Joi, bunica vopsea ouăle în roşu. Făcea şi cozonaci, şi cât de bine mirosea. Mmm… chiar mă bosumflam, ştiind că nici măcar nu aveam voie să gust până în ziua de Paşte, mai ales că ştiam că până atunci, nu vor mai fi la fel de calzi şi proaspeţi scoşi din cuptor. Dar mă resemnasem.

Apoi în Vinerea mare, eu, sora mea, fratele meu şi verișoara mea ne pregăteam să mergem seara la biserică, să trecem pe sub masă de trei ori după care rămâneam cu toţii, câteva ore la slujbă. Mie, personal, îmi plăcea să merg la biserică, pentru că îi vedeam pe copii pe care îi cunoșteam din vedere numai ca să mă vadă că veneam de la București. Ce fiţe de copil aveam… :))

Abia aşteptam ziua următoare, mult aşteptată, sâmbătă seara, noaptea Învierii Mântuitorului. În acea seară, mergeam toţi, cu unchiul care, ca de obicei era nelipsit (şi îi mulțumesc pentru acest lucru, fiindcă ne oferea experiențe plăcute). Ne bucuram să fim acolo, era multă lume, adulţi, tineri şi copii. Lângă biserică se făcea un foc mare cu tot ce se aduna de la săteni în ziua respectivă. Eram mulţi în jurul focului, alţii stăteau la cârciumă de afară cu mâncare bună şi veselie. Noi copii, ne jucam, râdeam şi câte mai făceam. Au fost momente foarte frumoase. Până în ora 12 noaptea, preotul ieșea din biserică împreună cu persoanele care stăteau la slujba de Înviere. Cum îi vedeam, ne duceam şi noi după ei ca să ocolim biserica de trei ori, apoi intram în biserică după care ieșeam din nou din biserică. Am stat târziu până la încheierea slujbei, și în momentul în care luam lumina și pastele (pâine înmuiată în vin și sfințită), iar apoi plecam spre casă.

Duminică, ziua de Paște. Ca întotdeauna, prima vizită pe care o făceam era la nașii verișoarei mele, apoi la ai noștri (mama nașului meu). Și ne distram. Niciodată nu m-am simțit plictisită în acele momente, mai ales că eu nu aud.
E într-adevăr, un sentiment plăcut, când simt, că am cea mai frumoasă poveste din copilărie, dar cu durere în suflet, văd că se schimbă multe odată cu anii, cu maturizarea noastră. Și s-au schimbat multe. Nu știu, dacă zilele de azi mai sunt la fel ca cele ale copilăriei noastre. Nu am mai fost la țară de Paște de aproape 15 ani. Însă cu siguranță, nu mai este ce a fost odată. Numai că, aceste amintiri sunt încă vii în sufletul meu și chiar dacă doare, mă fac să retrăiesc acele momente fericite, speciale de fiecare dată când mă gândesc la Sărbătoarea de Paște.

De aceea, am simțit să vă împărtășesc pe acest blog, despre cum mi-am trăit copilăria la țară, în zilele Sfinte de Paște și ce au însemnat pentru mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s