Nepotul meu. Imi amintesc si acum momentele zilei in care s-a nascut.

Pe 19 iulie 2010, spre ora 3 dimineata, eu si fratele meu eram acasa. El mi-a spus ca tocmai primise un telefon cum ca mamei copilului lui i s-a rupt apa si ca este momentul sa nasca, ca ambulanta a luat-o in drum spre maternitate. Fiind emotionant, mi-a mai spus ca copilul va veni pe lume, cu inima apasata de bucurie. Afland acest lucru, m-am emotionat si eu foarte tare, si nici macar nu ma asteptam ca voi reactiona asa. In acel timp, fratele meu plecase grabit spre maternitate.

Dupa ore intregi de asteptare, fratele meu mi-a trimis un mesaj in care imi spunea ca copilul s-a nascut sanatos si ca este in sala de nou nascuti. In momentul acela, inima imi batea de emotie caci nu imi venea sa cred ca am un nepotel, cu gandul ca sunt matusa. Voiam neaparat sa-l vad desi stiam ca o sa mai stea cateva zile la maternitate, nu mai aveam rabdare pana sa-l aduca acasa. Asa ca am plecat imediat spre ei in vizita. Ajunsa acolo, m-am intalnit cu fratele meu, care era fericit. Ne-am dus apoi pana la usa salonului de nou-nascuti, iar dupa rugamintea fratelui meu, asistenta l-a adus pe cel mic sa-l vedem si, Doamne, ce emotie! Mi-a fost teama sa-l privesc, nu stiu de ce, dar cu curaj, m-am apropiat langa el mai mult…

PRIMA INTALNIRE! Momentul in care ii urmaream chipul micutului, pielea alba si delicata, si cu parul zburlit de la nastere, ma facea sa ma simt o alta persoana. De parca el m-a schimbat… Nici n-am stiut s-o spun in cuvinte care sa aiba sens. Si totusi, a fost una dintre cele mai importante zile din viata mea. In ziua aceea, i-am trimis o poza si surorii mele care locuia atunci cu chirie. Mi-a raspuns ca i se pare ca este urat si i-am spus FOARTE CLAR ca se insala… Nu stiu cum l-a intalnit prima oara, dar de atunci s-a indragostit si ea de nepotel, iar acum il iubeste la nebunie ca si mine :))) Cum sa nu il iubesti?! El este MINUNEA NOASTRA, UN SUFLET PUR!!!…

Interesant este ca dupa aproape 3 luni de la nasterea nepotului meu, tata divortase de mama, iar ea a suferit enorm din punct de vedere fizic si psihic. Nimeni nu a stiut cum sa o ajute sa-si revina, dar dupa ce il vazuse prima data pe nepotul nostru, sufletul ei s-a linistit, chiar daca nu isi revenea complet. Tanjea dupa el, il adora, iar eu, surioara mea si fratele meu ne-am bucurat mult pentru mama.

Dupa un an de la nasterea lui, ma angajasem. Imediat dupa primul salariu mic pe care l-am primit, prima cheltuiala a fost sa cumpar lucrusoare pentru nepotelul meu fara sa ma gandesc ca fac sacrificii chiar daca dupa un timp scurt, ramasesem fara bani, dar chiar si asa nu am avut nici un regret. Stiu ca am cam exagerat, dar il iubeam, si inca cat… Pot doar sa spun ca il consider mai mult decat nepotul meu, si ca imi doresc in continuare sa fac tot ce voi putea mai bun pentru el si sa-l sustin impreuna cu familia mea cand va avea nevoie de noi, deoarece, de una singura stiu ca nu este usor…

Trecusera cateva luni de cand s-a facut mare baiatul. Obrajorii, gropitele, zambetul, ochisorii lui frumosi albastri… TOT ce avea el, adoram, il sufocam cu pupici si imbratisari din care nu mai putea scapa. Mereu am fost prezenta in viata lui zi de zi si ii urmaream fiecare miscare, primii pasi, am fost alaturi de el la bine si la greu doar ca sa fie sanatos si fericit. Imi placea sa-mi plimb nepotelul si ii faceam mereu poze incat il stresam si imi spunea ca nu mai vrea. Dar nu am renuntat deoarece o faceam pentru el, ca atunci cand va creste mare, sa vada amintiri din copilaria lui si sa stie cat de mult l-am iubit, ca noi am pretuit acele momente frumoase din viata lui.

Asadar, acum ca a implinit 7 ani, sa dea Dumnezeu sa creasca in continuare sanatos, sa aiba singur grija de el insusi, sa devina un baiat inteligent cum este acum si sa aiba un viitor cat mai bun, mai bun decat am avut noi.

LA MULTI ANI, PUI DE OM!! Nici nu stii cat te iubim dincolo de cuvinte :*