Dor de tara

De ce crestem si uitam sa mai fim copii? Astazi ne impovoram cu atatea griji, cu stres, cand pana acum cativa ani aveam doar emotii puternice si stiam sa ne bucuram de orice clipa. Sunt tare fericita ca eu am avut norocul de a avea bunici la tara. Cand eram mica imi placea tare mult sa merg la bunicii din partea tatalui, chiar daca o faceam doar de Sarbatori si in vacanta de vara. Impreuna cu sora si fratele meu, iarna nu ni se parea friguroasa, ne jucam in zapada, mai ales ca in curte totul era alb si frumos. Imi aduc aminte ca de fiecare data imi parea rau cand plecam de la bunici, dar trebuia sa ma intorc la scoala. Cum se apropia vacanta de vara abia asteptam sa ajung la tara. Imi era dor de animalele domestice, caruta, pepenii crescuti in gradina, porumbul fiert, dar si de alte lucruri aventuroase cu care ma astepta acolo. Abia asteptam sa le retraiesc.

Anii curgeau, iar eu tot la casa bunicilor ma gandeam. Cand am implinit 14 ani si am intrat la liceu, eram doar un „boboc”, insa eu ma gandeam mai mult la bobocii din curtea bunicii, decat la liceenii de varsta mea :). Imi aduc aminte ca pe atunci aveam acelasi sentiment, insa, o data ce ma apropiam de varsta de 16 ani, simteam ca vremea copilariei mele se terminase. Deja voiam sa ma gandesc la mine, sa merg la munca. Chiar daca trebuia sa ma bucur de copilarie, eu imi doream sa ma angajez, sa am banii mei si sa-mi cumpar haine noi pentru scoala. Copiii de la liceul unde mergeam erau frumosi, imbracati foarte bine si voiam sa arat si eu ca ei. La 18 ani, nu mai aveam nevoie de aprobarea parintilor si incepusem sa-mi fac planuri de viitor. In calea mea au inceput sa apara multe greutati, pe care le-am trecut pentru a-mi putea indeplini toate dorintele. Chiar daca mi-a fost destul de dificil sa ma descurc, din cauza surditatii mele, ma bucur ca am reusit.

Acum, vizitele mele la tara s-au rarit. De cate ori imi aduc aminte de locurile copilariei mele nu pot sa nu constientizez cat de repede a trecut timpul si de cand nu am mai fost la tara. Stiu ca suna ciudat, chiar si pentru mine. Nu stiu cand m-am transformat si cand mi s-au schimbat sentimentele. Daca atunci cand eram mica nu concepeam sa nu ajung in curtea bunicilor, acum, cand afara este asa de frig, parca nu-mi mai vine sa ies din casa si sa dau piept cu vantul si zapada din curte. Am sa-mi fac insa un obicei, ca, macar vara, cand Bucurestiul este incins, sa merg la tara, in casa iubitului meu, acolo unde este racoare si unde toate mirosurile naturii imi da un sentiment placut, de incarcare sufleteasca, de liniste.

banca.jpg

2 gânduri despre „Dor de tara

  1. E greu cand Ani Trec si tu nu sti cand te-ai Maturizat totusi iti aduci aminte clipele Frumoase
    Petrecute alaturi de Familia ta

    Apreciază

  2. Foarte frumos Sa retraiesti Mereu amintirile astea sa nu uiti sa te bucuri in continuare atunci cand iti aduci aminte de ele

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s