Pasiunea pentru scris

Acum cateva luni, ii povesteam iubitului meu (Marian) ca, de foarte mult timp, am vrut sa-mi fac un blog, pentru ca imi place mult sa scriu. Multa vreme am amanat acest lucru pentru ca nu ma simteam pregatita, stiind ca fac anumite greseli gramaticale, ca nu voi reusi sa gasesc cuvintele potrivite sau cum sa le asez ca sa sune mai bine, crezand ca ma fac de rusine. Sfatul lui a fost ca este mai bine sa scriu in felul meu, sa fiu asa cum sunt eu. Mi-am spus in sinea mea de o mie de ori ca are dreptate. Asa ca, in sfarsit, mi-am deschis blogul…  🙂

Acum am sa va povestesc de ce fac greseli de gramatica:

Inainte de implinirea varstei de sapte ani, cand era vremea sa ma pregatesc de scoala, cererea pe care bunica mea materna si mama mea au depus-o catre comisie, ca sa ma poata inscrie la o scoala normala, a fost respinsa. Evident, erau foarte triste deoarece nu le convenea ca eu o sa invat intr-o scoala speciala pentru copii cu deficiente de auz.

Odata cu venirea toamnei, am inceput si scoala. Pentru prima data, am vazut copii cum vorbeau prin limbajul semnelor pe care eu nu il cunosteam si nici in familie nu l-am folosit, unde comunicam doar verbal. Dupa cateva luni, din primul semestru de scoala, am reusit sa invat limbajul semnelor. Acasa, bunica nu ma lasa niciodata sa folosesc limbajul semnelor fiindca altfel as fi pierdut vorbirea si spunea acelasi lucru familiei mele, dar sora mea insista sa o invat alfabetul semnelor pentru ca era curioasa si interesata si am invatat-o cand nu eram in prezenta bunicii noastre. Nu cred ca a fost ceva gresit in asta, pentru ca mie mi-a fost de ajutor ca sora mea sa imi comunice prin alfabetul semnelor atunci cand nu intelegeam un cuvant din ce spunea ea. Oricum, noi am tinut in continuare sfatul bunicii noastre, sa nu comunicam prin limbajul semnelor si intr-adevar, intotdeauna a avut dreptate. Chiar daca nu i-am putut spune bunicii mele cand era in viata, o sa-i multumesc mereu, acolo sus, pentru ca pana in prezent, nu mi-a fost greu sa vorbesc. Din nefericire, aveam 11 ani cand ea s-a stins. Pentru ca, daca traia mai mult timp, cu siguranta, proceda in continuare si ma invata sa rostesc corect, spun asta deoarece, unele persoane mi-au spus ca vorbesc ca si cum as fi o persoana straina, venita din alta tara, in fine…

alfabetul-limbii-romane-in-dactilemeAlfabetul limbii romane in dactileme

Pe masura ce treceau anii, imi placea foarte mult scoala si mai ales, sa scriu. Deveneam printre cei mai buni din clasa, eram asa de mandra de mine incat continuam sa invat. Nu am depus un efort prea mare deoarece subiectele erau tot mai usoare, pentru ca noi, surzii, sa putem intelege mai bine, pe intelesul nostru. Stiu ca alti copii intelegeau mai greu, iar altii mai usor, dar daca eu puteam asa mult, puteam sa merg la o scoala normala. M-am intrebat de multe ori, de ce oare comisia a respins cererea de a ma inscrie la scoala normala?! Am facut o greseala? Nu stiu!!! Oricum, ce a fost a fost.

292106_255750524442722_992667_nEu – premiul intai cu coronita (clasa a III-a), impreuna cu mama mea si fratele meu

Cand aveam vreo 12-13 ani, imi petreceam vacanta de vara la tara, ca in fiecare an, alaturi de sora mea, fratele meu si verisoara mea. Trecusera mai multe saptamani si deodata m-a cuprins un dor urias de bunicii mei materni care locuiau in Bucuresti. Atunci am inceput sa scriu bunicilor mei o scrisoare in care sa le povestesc despre cat de dor imi este de ei si despre cum imi petrec vacanta la tara. Dupa ce am terminat de scris o scrisoare, i-am aratat surorii mele, doar sa citeasca inainte sa o pun in plic si sa merg la posta. In timp ce sora mea citea, ii urmaream expresia fetei sa vad ce reactie va avea, poate zambetul si chicotul, dar m-am inselat. S-a uitat la mine si mi-a spus ca ceea ce am scris nu este corect gramatical. Am ramas pe loc gandindu-ma la toate momentele cand scriam fara sa imi dau seama ca faceam greseli gramaticale, dar totusi se intelegea ce vreau sa spun. Ma gandeam si la profesori ca nu s-au spetit sa ne corecteze chiar daca la scoala imi petreceam multe ore ale zilei pana cand se lasa seara.

Trecea timpul si eu cresteam. Mi-am dat silinta sa ma corectez singura si nu mi-a fost deloc usor. Am vrut sa invat, sa exersez, sa scriu. Ma ajutau mama si sora mea, insa nu mi-au explicat din ce sens trebuie sa fie corect. Probabil ca este si vina mea, deoarece niciodata nu am incercat sa le intreb, pentru ca ma simteam ciudat… Oricum, de cand sunt angajata de multi ani intr-o redactie, am invatat foarte mult de la colegii mei, prin comunicare scrisa, iar la rugamintea mea, ma ajuta si Marian sa ma corectez atat verbal, cat si scris in momentul cand comunicam 🙂 . In continuare vreau sa mai invat, iar daca citesc conversatiile mele, observ ca scriu putin mai bine decat inainte, acelasi lucru mi-a spus si Marian. Cred ca a meritat efortul meu de a invata, nu?  🙂

4 gânduri despre „Pasiunea pentru scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s